Adrian Furnicã

Te iubesc

Mã uit cum vin la vale
Cuvinte grele, plutitoare
Împotriva cãrora trebuie sã
Înot
Ca împotriva curentului
Și care mã lovesc și îmi intrã
În urechi
În inimã și-n gând
Lãsându-mã, de multe ori, fãrã
Cunoștințã
La marginea puhoiului
Agãțat inert de un simplu
“Te iubesc”
Apãrut, dintr-o greșealã, în
Calea mea, salvator
Și care mã mai ține în viațã
Fãrã sã ținã cont de furtuna
Din jur.
Îl strâng la piept
Inconștient și tandru
Pentru cã sunt sigur cã fãrã el
M-aș îneca în vâltoarea
Întunecatã
A cuvintelor fãrã rost
Prea multe și prea reci
Pentru a permite gândurilor
Sã trãiascã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. O picãturã din sufletul tãu
  2. Nebãnuita neputințã
  3. Cu o secundã mai târziu
  4. Vise
  5. Într-o cutã
  6. Prin mine
  7. O singurã ființã
  8. Singur în mine
  9. Hibernare
  10. Atât de departe
  11. Cuvinte mai moi
  12. Vorbe
  13. Simțuri
  14. Vâltoare
  15. Dorința
  16. Rotunjimile iubirii
  17. Patã de culoare
  18. Epilog
  19. Poezie pentru Ioana din clasa a 2-a
  20. Cautare

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii