Adrian Furnicã

Te iubesc

Am simțit cum zâmbetul tãu
Îmi transformã
Brațele goale
Cãzute la pãmânt
În aripi,
Cum mã învațã sã zbor
Cãtre înaltul gândurilor
Amețit de infinitul de culoare
Pe care mi l-ai dezvãluit
Din nimic
Am vãzut cum lumea
Nu mai este doar un deșert
De cenușã
Apãsãtor și gri

Iar visele nãscute
Libere
Din umbra lor
Îngânã simplu doar

Te iubesc.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. În urma mea
  2. O picãturã din sufletul tãu
  3. Dragostea ta
  4. Mã doare
  5. Cuvinte mai moi
  6. Jocul
  7. Prin mine
  8. Epilog
  9. Eu-tu
  10. Nebãnuita neputințã
  11. Biografie
  12. Sãrutul încrâncenat și singur
  13. Regãsirea
  14. Cu fața cãtre mine
  15. Grãdina cuvintelor
  16. Mai în interior
  17. Cu o secundã mai târziu
  18. Limbaj
  19. Un fel de fericire
  20. Între douã bãtãi

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii