Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Iubita mea
  2. Revelația
  3. Mai în interior
  4. Buza ta de sus
  5. Tristeți sublim uitate
  6. Marginea existenței
  7. Nebun dupã tine
  8. Sã mã sãruți
  9. Simțuri zdrențuite
  10. Mai… de tot
  11. Limbaj
  12. Ma uit in largul marii caprui
  13. Din cauza ta
  14. Adio, realitate
  15. O picãturã din sufletul tãu
  16. Mi-e dor
  17. Univers infinit de plăceri
  18. Mai stai…
  19. Cum te visez?
  20. Cuvinte nerostite

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii