Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Fluturii
  2. Lucire clarã
  3. Captivã
  4. Înãuntru fãrã de sfârșit
  5. Ochii tãi
  6. Minunea de a fi existat
  7. Ruga
  8. Între douã bãtãi
  9. Esti prea vie
  10. Imaginea ta
  11. Dragostea ta
  12. Licurici
  13. Tu și restul lumii
  14. N-aș fi crezut
  15. Tristeți sublim uitate
  16. Cafea
  17. Tristețe
  18. Limbaj
  19. Dragoste de vânzare
  20. Vise

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii