Adrian Furnicã

Unde ar fi trebuit sã fii

Sunt singur
Și liniștea îmi intrã în urechi
Acolo unde ar fi trebuit sã fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrãștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva sã disparã și ea
În neant și sã rãmân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am fãcut o înțelegere
Sã-mi dea și mie, ca sã pot trãi
Mãsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Sã le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mã la infinit.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Simțuri
  2. Tristețe
  3. Biografie
  4. Am nevoie de tine
  5. Idei
  6. Esti prea vie
  7. Vorbe
  8. Ma uit in largul marii caprui
  9. Rãscruce
  10. Împotriva mea
  11. Iubita mea
  12. O picãturã din sufletul tãu
  13. Acolo unde se termina iubirea
  14. Vise
  15. Te iubesc
  16. Dorința
  17. Mecanism matematic și misogin
  18. Dragostea ta
  19. Pedeapsa
  20. Dorințe nemãrturisite

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii