Adrian Furnicã

Adio, realitate

Sã tragem linia și sã adunãm
Începând cu ce-a fost mai bun:
Un pic de fericire
Când te-am ținut de mânã prima oarã
O beție cruntã când m-ai privit în ochi,
Cu adevãrat,
Nu ca pânã atunci
O amețealã mare dupã primul sãrut,
Doamne, ce scurt a fost…
Și o lacrimã de bine ai venit
În Paradis
Acolo unde n-am mai fost niciodatã

Adio, realitate, cãci cine- a mai vãzut
Așa atingere a sânului stâng
Deasupra inimii,
Mângâierea diafanã a coapselor
Infinite
Nopțile atât de albe și zilele
Atât de scurte
Și așa mai departe…

Simțurile toate au paralizat
Când te-ai instalat, cu bagaj cu tot
În capul meu
Și-ai pus stãpânire pe tot ce mișcã
Prin gânduri, prin priviri
Prin dorințe
Ce amorțealã plãcutã!

Putem, oare, sã cãdem la o învoialã
Sã scãdem din toate astea
Prima minciuna și sã ne facem
Cã nu a existat?
Pentru cã, n-are rost sã ne împiedicãm
În viațã de lucruri mãrunte.

      Comentarii (1):

tot sorescu: O femeie pe care am iubit-o Si cu aceeasi femeie care nu m-a iubit Fac zero.

Lasa un comentariu
Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

cod securitate Cod securitate



Alte articole:

  1. Întuneric
  2. Neant
  3. Tristeți sublim uitate
  4. Prezent prea simplu
  5. Unde se termina iubirea
  6. Un fel de fericire
  7. Mai stai…
  8. Într-o cutã
  9. Zâmbet rece
  10. Atât de departe
  11. Grãdina cuvintelor
  12. Esti prea vie
  13. Mecanism matematic și misogin
  14. Toamna iubirii
  15. Ai sã mã iubești?
  16. Simțuri
  17. Epilog
  18. Trupurile viselor
  19. Vorbe
  20. Patã de culoare

        Ultimele articole

        Ultimele comentarii