De jur împrejur, cât vezi cu ochii minții
Oamenii ronțãie cuvinte goale
Pe care le scuipã pe jos fãrã odihnã
Fãcându-le sã agonizeze, mușcate și supte
De conținut
Rugându-se de noi sã le ucidem cu sânge rece
Ca sã nu se mai chinuie.
Din când în când apar prin vãzduh
Idei zburãtoare ce-și poartã pe aripi
Cu candoare
Dorința de a se așeza
Sã se odihneascã și sã cuibãreascã
Doar, doar s-or înmulți, sã lumineze apusul
Mohorât al conștiinței noastre
Dar pentru cã le lipsește un punct de sprijin
Se prãbușesc la pãmânt
Printre cadavrele cuvintelor
Fãrã speranța de a se mai înãlța vreodatã
Cãci ce ne ucide mai repede decât
Propria noastrã ignoranțã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. Într-o cutã
2. Acolo unde se termina iubirea
3. Prea rece
4. Nebãnuita neputințã
5. Tristeți sublim uitate
6. Bun comun
7. Disperare
8. Incertitudine
9. Toamna iubirii
10. Jocul
11. Ochii tãi
12. Sã mã sãruți
13. Când vei pleca
14. Regãsirea
15. Ruga
16. Singur în mine
17. Dorința
18. Prezent prea simplu
19. O mânã de sentimente
20. Suspinul