De jur împrejur, cât vezi cu ochii minții
Oamenii ronțãie cuvinte goale
Pe care le scuipã pe jos fãrã odihnã
Fãcându-le sã agonizeze, mușcate și supte
De conținut
Rugându-se de noi sã le ucidem cu sânge rece
Ca sã nu se mai chinuie.
Din când în când apar prin vãzduh
Idei zburãtoare ce-și poartã pe aripi
Cu candoare
Dorința de a se așeza
Sã se odihneascã și sã cuibãreascã
Doar, doar s-or înmulți, sã lumineze apusul
Mohorât al conștiinței noastre
Dar pentru cã le lipsește un punct de sprijin
Se prãbușesc la pãmânt
Printre cadavrele cuvintelor
Fãrã speranța de a se mai înãlța vreodatã
Cãci ce ne ucide mai repede decât
Propria noastrã ignoranțã.

Nici un comentariu pentru acest articol

Lasa un comentariu

Nume (obligatoriu)
Email (obligatoriu - nu se publica)

Cod securitate

Alte articole:

1. O picãturã din sufletul tãu
2. În aceeași direcție
3. Tristețe
4. Și ce dacã, iubito…
5. Licurici
6. Într-o cutã
7. Poezie amarã
8. Ma uit in largul marii caprui
9. Cuvinte nerostite
10. Poate cine știe…
11. Atât de departe
12. Îmbrãcatã în luminã
13. Lucire clarã
14. Când vei pleca
15. Cheia norocului
16. În urma mea
17. Regãsirea
18. Cu tine
19. Semnul tãu
20. Vâltoare